O frumuseţe ca fizic şi ca intelect. La 5 ani o problemă din partea parinţilor; Ronald sau Lucky, aşa cum îl numea tatal său, nu mai vrea să meargă la gradiniţă. Ingrijorarea lor s-a disipat cu primul an de scoală. Nu numai că adora sa meargă la scoală, dar dupa program, mergea la invăţătoarea lui acasă pentru a discuta de una şi de alta, până când la un moment această distinsă doamnă NADA, a vrut să-l înfieze.

Face matematică şi scrie poezii. La 11 ani câstigă deja un premiu de poezie la revista CRONICA din Iaşi. Descoperirea Domnului Nicolae Turtureanu. La 12 ani un alt premiu.

Participă la toate şedintele de cenaclu literar din Brăila, alături de poeţi în deplină maturitate sau chiar cu fire albe in păr. Trimite poeziile lui la majoritatea marilor concursuri de poezie din România, fără să-şi dezvăluie vreodata vârsta. Momente aproape de necrezut. Sunt chemaţi pe scenă câstigatorii... Şi printre oameni deja cu notorietate, este chemat pentru premiu şi un copil de 13 ani; după un moment de surprindere, toată sala aplaudă.

Şi asa Ronald, un poet innăscut, devine un poet recunoscut. S-ar putea spune că el este poetul generaţiei `90. Pasiunea pentru matematica, îl conduce însă să-şi continue studiile la Facultatea de Electrotehnică din Iaşi. Deja se ocupa de calculatoare din liceu. La Iaşi devine unul dintre cei mai buni şi incepe el insuşi să construiască calculatoare. Dar pe marginea cursurilor lui de la facultate, găsim întotdeauna versuri şi reflecţii filozofice.

Decembrie 1989 îl găseste în plină inimă a revoluţiei anticomuniste la Iaşi, la Brăila şi mai ales la Bucureşti. Un adevărat "Che Guevara" al Revoluţiei Romăne. În această epocă gloanţele l-au menajat. În iulie 1991 însă, ïn vacanţa la Brăila Ronald Gasparic a fost asasinat de un grup de cinci indivizi, bine conduşi de forţe obscure. O lovitură de pumnal i-a fost fatală. Murea dupa o săptămână la un spital din Bucureşti.

Ronald Gasparic; un baiat ce iubea totul. Un fir de iarbă, oamenii şi universul. Şi mai ales Universul şi unda cosmică ce se numeşte "Sfântul Spirit". El iubea Dragostea, dragostea universală şi eternă.

Opera poetică a lui Ronald Gasparic este in intregime postumă. O primă carte de poezii, PLÂNS la ZAMBETUL MEU, i-a apărut la Editura "Cartea Romăneasca" in 1992 şi a doua la Editura "Princeps" Iaşi, intitulată UNIVERSUL OBLIC.

Versurile lui Ronald Gasparic sunt documentul existenţial şi estetic al unui poet foarte profund, tragic şi vizionar. El a rămas pentru noi o amintire puternică, un ecou pe pamânt. Dar, fără lacrimi! Pentru ca tânărul poet a spus: " Şi iar am strigat:/Fără lacrimi!/Dar de data aceasta nu era strigătul meu/ Ci doar ecoul meu pe pământ/ Acel surâs nu mai era al meu/ Ci doar ecoul său pe pamânt"

Să ascultăm, VOCILE TĂCERII!