|
Imagini din memorie
Cerul gol imi creaza imagini albe. Persoana mea intensa isi duce Lumina in cel de-al doilea Univers, reflectindu-si Opera, creeata prin mine, cel gata conceput. Iubito, de acum o mie de ani Te-am recunoscut, ti-am recunoscut privirea Care m-a salvat de atitea ori de la pieire Pe mine acel fragment de univers Cu talpile ale caror molecule se rostogoleau Ca niste pietre, una in spatele celeilalte Intr-un sir orizontal, Pe mine acel fragment de univers Cu creierul ale carui celule priveau Una peste cealalta Intr-unsir vertical. Te-am recunoscut, ti-am recunoscut cuvintele Care au incercat sa-mi demonstreze de atitea ori Ca eu sint Piramida cu care iti atingi fruntea, Piramida a carei mare sustinere este virful. Iubito, de acum o mie de ani Pacat de iubirea noastra, Iubire cu care ne-am scos inimile privindu-le goale Lipindu-le una de cealalta ca intr-un sarut. Pacat de iubirea noastra Care atinge perfectiunea, Pina atunci cin privirea noastra omeneasca A uitat sa se indrepte spre inimi Fugite intr-un ascunzis al lumilor. A trecut o mie de ani, pina cind, Toamna imi purta pasii prin locuri umbrite de soarta Calcind frunze cazute pentru eternitatea cuiva Pribegindu-mi mersul si clipele Pe trepte de pamint si de nepamint. Odata am dat o frunza la o parte Si am descoperit inima mea zacind acolo Nemingiata si nebatinda, Ridica-te inima, am spus Ridica-te inima si deseneaza pe cer vremea cautarii mele, Vremea trecuta de la apropiata perfectiune a iubirii Cind sarutai inima iubitei mele, Pina acum. Te-am recunoscut iubita mea, Fata cu inima fugind acum in trupul sau, Aproape de mine vino, Sa fugim in abisul ce-l avem in fata, Abisul parerii tale despre mine Abisul parerii mele despre tine, Povestindu-ne clipele de cautari Cind alergind cuprinsi de noaptea diminetii Priveam la privirea de copil al somnului Atit de pasnic creat pe secunde de univers. Secunda Universului Copil cind gol fara inima imi priveam Eul Asculta, am descoperit Eul nu departe de mine Ci foarte aproape , aici in acest Univers Pe care eu l-am numir niversul Copil Pastrind Eul meu si al altora Atit deimpamintenite incit Lumina lor Se acumula departe, foarte departe Intr-un Univers indepartat, Cel de-al doilea : Universul Oglinda. - Ce Sine e acesta ? am spus, Si cu ce simte daca nu are nici macar fragmente Care sa poata vibra atingindu-se unul de celalalt. Astfel a trebuit sa plec departe pre Universul Oglinda In cautarea imaginii Eului meu. Secunda Universului Oglinda cind gol fara inima am descoperit neadincimea sufletului meu Asculta iubita mea, Acolo opera lui meu Acolo Lumina eu Ar fi trebuit, ar fi trebuit sa-si eternizeze imaginea Ca multe din multe Lumini, pentru ca eu sa o pot vedea, Dar am cautat-o atit demult si n-am vazut-o nicaieri. - N-ai sa poti vedea din ceea ce vrei, am auzit pentru ca din tine lipseste inima si adincima sufletului, Numai scufundindu-ti sufletul in Marea Nemarginita Acolo unde exista oameni, tati si copii Asteptind Cuvintul sa se elibereze din Inchisoarea Tacerii Acolo unde exista doar un singur rind de brazi Si atit de multe cruci, Acolo unde fiintele umbla spre Apusul Sorilor Cu icoane in miini Toate acestea avind o lume distanta intre ele Acolo si doar acolo poti astepta Marea Nemarginita Inecindu-te ca un mal Daruindu-ti adincimae sufletului. Secunda asteptarii cind gol fara inima marea trebuia sa-mi daruiasca Adincimea Sufletului Tatal si copilul stateau in fata unei Inchisori Intr-un repaus necuvintat, In fata lor era un rind de brazi si brazii nu erau inalti In fata crucilor eram eu Stind in picioare pentru a scurta distanta Dintre mintea mea si cer. In spatele meu oameni alergau pre Apusuri de Sori Cu icoane inchipuind umbre de Zei disparuti, Iar oasari zburau pe linga umerii mei Pe linga umeii crucilor si ai brazilor Pe linga umerii tuturor fiintelor si nefiintelor, In aclasi timp, Desenind pe pamint sporadice tipete. Astfel despartii de luni de ceea ce vedeam Si totusi atit de aproape de tot Asteptam marea sa vina spre noi. Iar Marea Nemarginita venea, apropiindu-se Facindu-si tarmul tot mai aproape, desfacuta in mii de valuri Imi inunda creierul si genele, talpile si pieptul Ochii deschisi, degetele rasfirate Sufletul meu desenind din ce in ce mai adinc Pina la genunchi, pina la umeri, pina la frunte Si mai sus si mai sus. Iubito, de acum o mie de ani (final) Astfel mi-am dus vremea in universuri diferite Pina cind am descoperit Eul meu Cautind apoi imaginea personalizata Departe in oglinda altui univers Apoi adincimea sufletului meu si inima mea pierduta. Astfel iubito de acum o mie de ani Daca si tu ai capatat toate acestea Si fara sa ne amintim pribegia trecuta Vo putea sa ne iubim |
|
Plins la zimbetul meu | Universul oblic | Concurs - Prezentare | Palmares Conditii de participare | Editia 2006 | Contactati-ne  |